Spike
Exorcistu-n izmene
[Intro: Cheloo]
O ardem glorios ca exorcistu-n izmene
Cu o mie de probleme sau doar sparți de lene
Nu punem capac, băi nene-i prea devreme
Scopu' nostru declarat e să generăm migrene

[Strofa 1: Cheloo]
Clubul bagabonților cu zero venit
Salută cu entuziasm curvele care-nghit (Woo)
Am revenit să slobozesc în antene noi teme
Așa c-o s-o ard patetic ca exorcistu-n izmene
Sunt un păcătos calomnios, când beau, fac plinu'
Și ignor cu umor contagios destinu'
N-am salivă, am doar flegme netrase, n-am vorbe bune
Doar înjurături nescoase scuipate-n spume
În colțu' meu de lume vreau să-mi râgâi sfârșitu'
E același colț de lume-n care ai să-l pierzi pe fi-tu
Când vorbesc frumos mă-nțelegi din chin
Parc-ai buchisit slova unei reviste porno-n Braille
La petrecerea ta suntem invitați de onoare
Taie lumina, ascunde vinu' sau dă muzica tare
"Dragă, domnule Cheloo, poți să ne cânți ceva?"
Un cântecel de dans cu balans, dă-te-n pula mea
Ne-mbătăm distruși când ne trezim din comă
Și ne-nchinăm distrați la sfânta fantomă
Garda ne-ntreabă de morți, evident și de răniți
Cu respect: "Da, am fost să batem niște travestiți"
Mă-ngrozește ideea că viața se duce-n fum
D-aia-ncarc nota de plată cât mai pot acum
Suntem tineri, viața asta încă curge-n vene
Și ne identificăm zâmbind cu exorcistu-n izmene
[Refren: Cheloo]
O ardem glorios ca exorcistu-n izmene
Cu o mie de probleme sau doar sparți de lene
Nu punem capac, băi nene-i prea devreme
Scopu' nostru declarat e să generăm migrene
O ardem glorios ca exorcistu-n izmene
Cu o mie de probleme sau doar sparți de lene
Nu punem capac, băi nene-i prea devreme
Scopu' nostru declarat e să generăm migrene

[Strofa 2: Spike]
Se-ntâmpla-ntr-o seară belită de-aprilie
Când cu garda-n ușă te forțam să-mi înghiți pastilele
Cu ochii peste cap și spume-n barbă
Râdeam în baie îndesând în veceu pungi cu iarbă
A, tu credeai că, pula, credeai prost
Nu mai trage concluzii din ce spun că-nțelegi pe dos
Ce sloboz crezi că zic? Că-mi injectez?
Noi în general vorbim de droguri ca fapt divers
Am aflat că inevitabil nimeni nu se bagă
Și că tovarășii te lasă când ți-e lumea mai dragă
Auzi, bă, eu nu-ți reproșez ceea ce ești
Deși-ntr-o dimineață tare-aș vrea să te trezești
C-ai pizdă, că-n loc de Gheorghe, te cheamă Oana
Că servești un an Jilava pentr-un gram de marijuana
Că ești internațional cunoscut și nu-ți convine
Să vezi coșu' de gunoi c-aruncă cu hartii-n tine, bun
Și parcă toate mergeau bine la un moment dat
Îmi amintesc c-aveam un rol în viața asta de căcat
Dar cică m-am schimbat, și-asta mă bagă-n spaimă
Că Spike face muzică pentru bani, pizde și faimă
Pot să fiu dur sau să-ndur, să tac sau să-njur
Să te scuip sau să te fac să te scuipi singur
Și nu caut să-ți demonstrez, era o simplă figură
Deci nu mă lua-n nume de rău, că te iau în brațe
[Refren: Cheloo]
O ardem glorios ca exorcistu-n izmene
Cu o mie de probleme sau doar sparți de lene
Nu punem capac, băi nene-i prea devreme
Scopu' nostru declarat e să generăm migrene
O ardem glorios ca exorcistu-n izmene
Cu o mie de probleme sau doar sparți de lene
Nu punem capac, băi nene-i prea devreme
Scopu' nostru declarat e să generăm migrene