[Verse]
În anu’ 1840 se-ntâmplă să apară
În primul număr din revista Dacia literară
Negruzzi nu-i original, ca de obicei
Și se inspiră din Letopiseţul Ţării Moldovei
Din capitolul cu-a doua domnie-a lu’ Lăpuşneanu
Scris de Grigore Ureche, pupa-i-aş timpanu’
În ceea ce privește personajul principal
Adevărul istoric este respectat integral
Da’ boierii Stroici, Moţoc și Spancioc
În realitate au altă evoluție
Tema operei e lupta pentru hegemonie
Între domn și boierime, nu-i mare șmecherie
Ideea-i formulată de Lăpuşneanu de la-nceput
Ca elevii care pică bacu’: proşti, da’ mulți
Ce? Adică masele sunt o putere de necontestat
Și domnitoru’ tre’ să țină cont de ei sau a picat
Capitolu’ întâi, cegherin, cegherau
Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau
La-nceputul nuvelei, domnu’ Alex Lăpuşnean
Alături de-o mare-armată și de vornicul Bogdan
Intră în Moldova, hop ş-așa!
Ca să-l înlăture de la tron pe Ştefan Tomşa
Pe drum e-ntâmpinat de Stroici și de Spancioc
De postelnicul Veveriță și de Moţoc
Aceștia vin din partea lui Ştefan Tomşa
Și îl mint pe Lăpuşneanu că poporu’ nu-l vrea
Ca să-l întoarcă din drum, doar că Alex se prinde
Se-aprinde și le promite că-l vor ține minte
Moţoc se sperie și îi cade la picioare
Îi cere iertare, dar Alex se ține tare
O să le-arate el… Cam asta ar fi duma
Capitolu-ăsta reprezintă expozițiunea
Capitolu’ doi, mare panaramă
Cu citatul: Ai să dai sama, doamnă
Lăpușneanu a fost băiat în prima domnie
D-aia poporu’ îl așteaptă acum cu bucurie
Da’ el e hater, din prima arde cetățile
Să-i sperie pe boieri, să termine cu răutățile
Dacă ești boier și greșesti, mierlești!
Și capu’ tău e atârnat la poarta curții domnești
Cre’ că autoru’ și-a rupt capu’ cu marfă din Olanda
Și a mâncat un ‘r’ din numele doamnei Ruxanda
Doamna asta, adică nevasta lu’ Lăpușneanu
L-a rugat să nu mai ucidă boieri ca tiranul
Alexandru a zis că accepta și că
O să îi dea doamnei Ruxanda un leac de frică
Nebun și ăsta… ce să faci… forțează limita
Acest capitol reprezintă intriga
Capitolul trei, adică măcelu’ suprem
Poporul strigă capul lui Moțoc vrem
Domnitoru’ cheamă boierii la mitropolie
Ca să se-mpace cu ei și după liturghie
Le oferă o masă copioasă, gustoasă
Da’ Spancioc și Stroici au impresia că e plasă
Și nu vin să mănânce…
Au avut dreptate! că-n loc să se verse vin, s-a vărsat sânge
Adică domnitoru’ i-a omorât pe toți
Poporul a aflat și s-a adunat la porți
Au strigat că-l vor pe Moțoc și imediat
Lăpușneanu l-a aruncat mulțimii care l-a linșat
Apoi i-a arătat Ruxandei leacul de frică
Capetele boierilor în formă de piramidă
Ăsta-i punctu’ culminant al operei, frate
Dragoane, câți boieri au murit? 47!
Capitolu’ patru aduce un final greu:
De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu
După patru ani de la masacrul ăla cel mai grav
Lăpuşneanu-și caută liniștea, fiindcă e bolnav
Nu mai omoară boieri, cum i-a promis nevestei
Da’ totuși, îi mai tăia o mână cui greșește
I-a rugat pe-apropiați, când e-aproape de sfârșit
Să îl călugărească, și l-au călugărit
A primit numele de Paisie și-a renunțat la tron
Așa că, natural, fi-su a ajuns domn
La un moment dat, iar o ia randeaua
Și amenință că își revine și-ncepe beleaua
Nemernicii ăia de Stroici și Spancioc
Care fugiseră în Polonia, acuma se-ntorc
Și-i zic Ruxandei să-i pună otravă-n apă un pic
Și deznodământu’ care-o fi? Că a murit!