[Verse 1]
Publicată în 1968
Iona e diferită de restu'
Parabolă dramatică, are-un singur personaj
E scrisă de Marin Sorescu
Se inspiră din mitul biblic al lui Iona
Are motive acvatice cu tona
Aparține genului dramatic, ca specie-i monodramă
Temele-s singurătatea și condiția umană
Din perspectiva filosofiilor lui Camus
Sartre, Heidegger și Nietzche
Omul este prizonier
Într-o succesiune de spații închise
Întruchipate de burțile peștilor
Evadarea fiind intrarea în spațiul interior...
Adică sinuciderea
Dar n-o încerca, fiindcă e rea!
Ca și compoziție-i o monodramă-n patru acte
E construită pe un monolog adresat, frate
Reflectând disperarea lui Iona
Provocată de singurătate

[Break]
Patru tablouri, patru tablouri, patru tablouri, patru tablouri

[Verse 2]
Ni se prezintă în primul tablou
Dorința personajului de a auzi ecoul
În momentul în care își strigă propriul nume:
(Ionaaaaaaaaa!) Treaba asta e pe bune
Aflat pe-o mare bogată, e-un pescar fără noroc
Pescuiește în acvariu arucând peștii-n năvod
Acvariul fiind din sfera existenței limitate
Libertatea peștilor lui fiind o falsă libertate
Iona are sentimentul rătăcirii
Al incapacității de-a-și schimba propriul destin
Și e obligat să-și accepte soarta
Știu, sună meschin
La finalul tabloului este înghițit
De un pește uriaș, pe-a cărui gură a stat
Aici se identifică motivul vânătorului
Care devine vânat
Semnificația faptului că Iona e înghițit
E că peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Așa se întâmplă și-n lume, nu-i diferit:
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic

[Break]
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic
[Verse 3]
În al doilea tablou, Iona e în burta de pește
Supraviețuiește prin a vorbi singur. Găsește
Un cuțit, taie, dar ciclic e destinul
Și ajunge-n burta altui pește, care-l înghițise pe primul
În al treilea tablou
Iona meditează și apare un nou
Motiv literar, adică dorința reîntrupării
Generata de puternicul sentiment al ratării
Acestei vieți. Citez: "Mai naște-mă o dată
Naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva-n viață
De aceea trebuie să ne naștem mereu."
Încheiat citatul. Uau, e greu...
În al patrulea tablou, Iona e îmbătrânit
Găsește uscatul, dar nu se simte fericit
Rămâne singur, fără speranță. Voi cita:
"Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia."
Constată că drumul său a fost greșit
Eliberarea tre' să-nceapă cu regăsirea de sine
Prin evadarea din propriul destin...
Și se sinucide
"Răzbim noi cumva la lumina."
Această alegere fiind un nou inceput
Pentru Iona, moartea e un prag simbolic
Nu e un sfârșit, e-un nou capăt de drum
[Outro]
Gestul final nu e nici suicid, nici lasitate
Ci e eroul ajuns la un alt grad de libertate
Și un nivel înalt luat de conștiința sa
Încat poate dispune de ce înseamna ființa sa
Iona devine omul dintodeauna
Care-și înțelege existența din pântecul peștelui
Ca o existență de tip absurd din care
Mereu încearcă să iasă... pace lui!