O mie nouă sute treizeci și unu
E anu-n care Tudor Arghezi lansează volumul
"Flori de mucigai" - și poezia cu același nume
Deschide acest volum, deci hai s-o dăm pe bune:
Omu' meu, Arghezi, făcea grafitti seară de seară
N-avea spray, așa că dădea cu unghia pe tencuială
Creația literară... adică ce punea în foaie
Era, de fapt, despre viața lui în pârnaie...
Că el se chinuia să creeze, izolat de lume
Tema poeziei e efortul pe care-l depune
Versurile nu mai sunt produsul harului divin
Ci al unei neliniști artistice simțite din plin
Țin să zic de titlu - e oximoron
Florile-s frumoase, mucegaiul e nasol...
Simplu! Doar ca e aproape la fel
Cu "Les fleurs du mal", făcută de Baudelaire
Treaba cu titlul e că și el, la rândul lui
Este reprezentativ pentru estetica urâtului
Gen se săturase că toți scriau doar despre frumos
El se considera special și a făcut pe dos (sos!)
Vedea frumosul în urât și invers
Și asta se poate vedea în fiecare vers
Poezia este o artă poetică modernă
Și aparține genului liric - schemă!
E structurată-n două secvențe lirice inegale
A doua fiind cu neputința de-a crea-n claustrare
Și prima cu crezul artistic arghezian...
Gen... Ferește-te de-arest dacă nu ești golan!
Ok... să vezi fază:
Că, de fapt, prima secvență sugerează
Dorința devoratoare a artistului de exprimare
În versuri, fiind dominat de setea de comunicare
Cu lumea... dar era solitar și plin de furie
Neputincios, deja începuse să zgârie
Că scrisu-i vital și el dezvoltă o tendință
De a se dedica maxim - scrie cu propria ființă
Citez: "le-am scris cu unghia pe tencuiala
(what) pe un părete de firidă goală"
Actul de creație-i atipic, condițiile-s ciudate
Citez: "pe întuneric, în singurătate"
Și condițiile vitrege îl seaca, citez:
"Cu puterile neajutate, nici de
Taurul, nici de leul, nici de vulturul care-au lucrat
Împrejurul lui Luca, lui Marcu, lui Ioan". Încheiat
Citatul. Această enumerație
Sugerează lipsa de har, absența creației
În raport cu scrierile religioase - de ce?
Că și-animalele evangheliștilor 's obiecte totemice
Opera nu pune momentul în prim-plan
Atemporal... citez: "sunt stihuri fără an"
Elementele esențiale sunt menționate oricum:
"Stihuri de groapă; stihuri de sete de apă; stihuri de foame de scrum"
Adică... pământ, apă și foc
Și săracul își pierde harul divin de tot
Citez: "Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească... și nu mi-a mai crescut
Sau nu o am mai cunoscut". Lol, nu o am mai cunoscut?
Ce ciudat vorbeau oamenii demult
Adică el apare-n ipostaza de damnat
Și nu se mai regăsește-n sine, e înstrăinat
...ce să zic, ce să fac...
Mai e și a doua secvență de comentat
Citez: "era-ntuneric, ploaia bătea departe-afara"
Amplifică deznădejdea și atmosfera funerară
Sumbră... transformă poetul în fiară
Prin comparatia: "Mă durea mâna ca o ghiară"
El ar vrea să se regăsească, dar e pe lângă
Și-ncepe să scrie cu unghiile de la mâna stângă
Asta poate sugera, cumva, resemnare
Sau biruința creatorului de-a găsi altă cale
Mâna stângă e asociată cu ceva demonic
Închisoarea-i ca un iad. (ce bazaconii)
Așa-i lectia... mă rog, dar poetul fiind poet
În cadrul ororilor, nu lasă frumosu-absent
Poezia apartine direcției moderniste
Impune noi forme în planul creației artisti-
Ce prin ambiguitatea limbajului lui
Metafore șocante - estetica urâtului
Și are caracter reflexiv
Se exprimă la persoana-ntâi - lirism subiectiv
Prozodia-i inedită, în această situație
Se manifesta-o nouă atitudine privind actul creației
E o artă poetică, man
Confirmă unicitatea stilului arghezian