[Intro]
Pula
Pula
Daaa pula
[Strofa 1: ECHO]
Aa, am început a întâia cu dreapta, am dat-o la un stângaci
Salut, mă bucur să te cunosc, mă doare-n pulă ce faci
Profii călătoreau în timp, cred că-mi repetau întruna
C-am un viitor nasol și-o s-ajung fix pula
Îți dai seama (Haha) că eu i-am crezut din prima?
Și le-am zis: Așa e, frate, o muie cu toată stima
Am luat bacul din prima, v-am spart becu', jos lumina
Ăștia ca voi îmi miros beșina, spală la semafor mașină
Baszd Meg, dublu înțeles că știi că nu sunt fekete
Da' pe rap te rup cum te rupi tu-n pat cu două degete
Ca să ai succes nu-i nevoie de mate, ia formula:
Eu pot, nu mă cunoști, pe lângă mine ești ca pula
Mă regăsesc des în alcool și stau prost cu-ncrederea
Totuși dacă-mi dai heroină, merg pe mâna ta
Acum fă spume la gură, am să ți le șterg cu scula
Când începe conversația, eu zic: da pula
[Refren: Codrin]
După două guri de Mona fug de parcă vine zona
Îți dăm una peste bot, tu fugi de parcă vine pula
Zilele ce vin la fel tot așa și idem
Mai stăm un pic la masă și-apoi lasă că te prindem (Da pula)
După două guri de Mona fug de parcă vine zona
Îți dăm una peste bot, tu fugi de parcă vine pula
Zilele ce vin la fel tot așa și idem
Mai stăm un pic la masă și-apoi lasă că te prindem (Da pula)
[Strofa 2: Codrin]
Dă-mi părere, puși pe rele, băgăm bere cu branula
Noi când dăm cu presupusu' poate mai dăm și cu pula
Mie mi se-nvârte capu', da' rotițele-s pe loc
Îți rup urechile de pe cap și-apoi ți le fac breloc
Hiki-biki-tiki-miki-tiki-piki-tiki-bikip
Dacă-i vorba de futut pe mă-ta eu o să partikip
Am făcut pe tracțiuni și m-am lovit în cap cu bara
Sau beat-u' ăsta-i "Fără resentimente" de la Para', huh?
Nu mă mir că tot stricat îs, dacă numa' groapă
Poate-ți fut o frunte între ochi și pici de într-o apă
Păi să tremuri și vezi lacrimi și te trec vreo șapte stări, ah
Când te sună Codrea: "Alo, am două întrebări", ah
E viu graiu', e și vaiu', cu amar îți dau cu paru'
Ai vreo două variante: Îmi bei bota; îmi bei caru'
Am plecat iară puternic să mă rupă-n două baru'
Că rabdarea mea m-o ținut cât motoru' de Subaru