[Verse 1: Deliric]
Ai rochia verde, numai un orb n-o vede
Faci luna să suspine, lași noaptea să regrete
Lumina să se-nchine, soarele să se-mbete
Formele-s sublime, numai un prost le pierde
Suflarea ta mă-nvie, mireasma ta din plete
Făcute să mă-mbie, de ochii tăi mi-e sete
Sânii tăi semeți și curbele discrete
Cântate de poeți fac picturi complete

[Hook: Alexandrina]
Veneam atunci când mă strigai
Și înfloream când mă iubeai
Te sărutam de atâtea ori când te nășteai
Te îmbrățișam cu flori când tu mureai
Te coloram când te înnegreai
Mă așterneam când tu plecai în zbor
Omul meu drag, cum ai putut?
Eu ți-am dat tot... tot ce-am avut
Omul meu drag, ți-aș da mai mult...

[Verse 2: Deliric]
Rochia ți-e murdară, nu tre’ s-o văd să doară
Lași noaptea să te-ascundă când soarele coboară
Și luna să te mintă, lumina să tresară
Formele-ți sunt pline, suflarea mă doboară
Și ochii tăi sunt goi, deși-i ascunde fardul
Sub ochii mei sunt ploi, mi te-a ascuns asfaltul
Sânii tăi sunt moi, copiii tăi te seacă
Poeți jelesc apoi dar restul cred că-i joacă