Călinacho
​rană
[Intro]
Yeah-ah
Yeah
Yeah-ah, yeah

[Strofa 1]
Nu știu ce sens a făcut
Ce-am avut, ce-am pierdut, da' am
Sentimentu' că în orice minut
O să te trezești cu picioarele pe pământ
Yeah, n-a fost așa rău până recent, nu
Da' ai scăpat de sub control fără să vezi tu
Nu mai sunt în stare să mă cert
Nu am nervii să mai iert
Cred că o s-ajungi lângă restu'

[Refren]
Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
Mi-ai dat de prea multe ori încă o șansă
Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' „pleacă!”
Stai din nou și din nou
Rană, ți-am zis de destule ori că o să treacă
Mi-ai dat dе prea multe ori încă o șansă
Și chiar dacă eu îți zic tot timpu' „plеacă!”
Stai din nou și din nou
[Punte]
Și n-ai plecat, deși ți-am zis s-o faci
Măcar ai încercat să taci
Încă mi-e prea greu să te las
Yeah, yeah
Tot n-ai plecat, știai că tre' s-o faci
Și-acum suntem din nou în pat
Mâine regretăm totu', iar

[Strofa 2]
Și nu știu dacă e bine sau nu
Că încerci să fii ce nu ești și rareori ești tu
Și nu cred că mai am putere să-mi vărs sufletu'
Cu totu' pân' acum a fost degeaba, cred că știi și tu
Filme în filme oriunde
Tu tot mai cauți motive, tu speri că ne-o dăm
Am cerut lucruri simple, de ce-o complicăm?
Totu' o să fie bine, tre' doar să plecăm (Yeah, yeah)
Îți pare rău? Da
Crezi că-i ușor? Yeah
Ai crezut c-o să pot să-ți umplu orice gol? Nah
Mai taie vorba
Am crescut cota
Mai bine pentru amândoi s-o lăsăm așa