El Nino
Nisip
[Vers 1: Samurai]
Ardeam un mic precum nisip, în mine dorul
Sunt aici în paradis, marea face tot decorul
În sticlă alcoolul, a început să se-ncălească
Lacrimi curg pe etichete, toată lumea se bronzează
Fericit să fiu acasă, inima mi se topeste
Mi-a fost dor de tine vară! Valu-n mine răscoleste
Amintiri, aici m-am văzut şi copil
Şi adolescent şi scriitor şi noaptea mă faceam vampir
Şi cunosteam cerul senin de August când se lumina la 4
Are rost să-ţi mai zic că trei zile nu vedeam patul?
Şi azi nu-s altul, dar s-a schimbat ecuaţia
Adică datele problemei dar nu s-a schimbat senzaţia
Un cuba libre să ajung după balize
Hai să derulăm o zi fără calcule şi analize
Cum e să visezi şi apoi să ţi se-ntâmple?
Dacă ţi-ai dori destul ai putea să ajungi oriunde
Am uitat vorbele strâmbe, nu mai simt nici răutatea
Apa spală din păcate, asta nu-i o năutate
Plutesc pe spate, aud marea cum se zbare
Mă las în mâinile ei să mă ducă cât mai departe

[Refren: Ramona Nerra]
Nisip, nisip
Te usuci pe pielea mea, m-alinţi
Eu nu mai am putere să-ţi rezist
Trezeşti doar amintiri
Mă pierd, în dune de nisip
[Vers 2: El Nino]
Ce cur mişto ai, mami, ce prezenţă
E plină plaja de gagici da' tu n-ai concurenţă
Constanţa, e paradis în vară
Şi am să mă mut pe plajă fără nici-o îndoială
Unde soarele răsare dimineaţa din mare
Mă găseşti c-o cuba libre-n mână la răcoare
Întins pe nisip sub o umbrelă de paie
Că azi mi se rupe
Adică mi se-ndoaie
De cum arată lumea mai încolo între betoane
Am briza mării care nu mă lasă să am toane
E o zi minunată, bag marea între blocuri
Dau o dedicaţie de la plajă pentru droguri
Am zis asa la mişto, nu te panica
Aici se plimbă lumea, te rog, nu mă agita
Cu o altă întrebare despre câţi bani fac
Pe unde am umblat şau aseară ce-am mâncat
Azi vorbesc cu marea niste cheştii personale
Şi ar fi de bun simţ să te duci la o plimbare
Cu soarele în faţă, ochelarii fumuri
Trăiesc din plin o zi la fel ca şi fluturii

[Refren: Ramona Nerra]
Nisip, nisip
Te usuci pe pielea mea, m-alinţi
Eu nu mai am putere să-ţi rezist
Trezeşti doar amintiri
Mă pierd
Nisip, nisip
Te usuci pe pielea mea, m-alinţi
Eu nu mai am putere să-ţi rezist
Trezeşti doar amintiri
Mă pierd... în dune de nisip
Dune de nisip, prin dune de nisip
Dune de nisip, prin dune de nisip
În dune de nisip
În dune de nisip