Nimeni Altu’
Drumul
Mi se părea cândva că totul e o joacă
Și mă gândeam la viața asta c`o să`mi placă
Îmi ziceam: nu sta și rabdă, știi prea bine ce te așteaptă
Chiar dacă părea mai imposibil ca mersul pe apă
Acum toate vin grămadă
Chestii din trecut
Gânduri pe care mi le`am trimis eu de la inceput
E ciudat, zici că primesc o telegramă
Trimisă din alt spațiu și timp, dintr`o viață anterioară
Sunt conștient că sunt în trecere
Și ceva mi`a ghidat fiecare alegere
Alteori puse cap la cap, că încep să îmi explice
Că asta am comandat, Universul mi`a fost complice
Îți programezi singur destinul de când te naști
Prin gânduri și alegerile pe care le faci
Drumul se schimbă zi de zi, alte opțiuni
Și noaptea când apar, să fii atent la viziuni
Gândește`te, cândva doreai să realizezi ceva
Mereu simți că lipsește ceva de făcut din viața ta
Până atunci când, împlinești un gând ce te împlinește
Cât timp ai pentru ce te bucura, zâmbește
Că trecem repede și când văd poze realizez
Că ăla sunt eu, și prin viață mă teleportez
Și să schimb lumea, încă nu pot
Dar atunci când te schimbi tu, de fapt poți să schimbi tot
Viața te învață, că poți să lupți prin chin
Dai mult din mâini, să fii stăpân pe destin
Se întâmplă totul ca într`un joc pentru fiecare
O diferită zi, o diferită încercare
Ai grijă să cauți ce vrei tu să cauți
Unde tre' să cauți, altfel nu vei găsi nimic din ce cauți
Vii naufragiat ca Robinson Crusoe,
Dar adunând lucruri de care n`ai nevoie
La final nu luăm nimic cu noi, rămân doar rânduri
Asta mă face fericit să notez gânduri
Chiar dacă nu sunt 'totdeauna chiar cele mai bune
Pe mine mă ascultă puțini ce nu țin cont de lume
Probabil ei vor schimba lumea, asta îmi place să cred
Le`am oferit trecutul nostru să`i pot ajuta în prezent
Și dacă vreuna din piese, i`a ajutat să treaca peste
Mă bucur mult că au învățat ceva dintr`o poveste