"Tare-am fost, un om ca nimeni altul
Un sucit mereu, un strâmbă-drum
Mi-am dorit, când eram jos, cu-naltul
Iar de-acolo, unde sînt acum

Toată viaţa mi-o trăii bolnavă
Am fost mare, doar când eram „mic”
Am suit când am căzut din slavă
Şi-am căzut voind să mă ridic

N-am cerul la nimeni niciodată
Chiar de-a fost să rabd, în viaţa mea
Am dat totul fără nici o plată
Nevoind nimic să mi se dea

N-am lovit în nimeni. Mai-nainte
Am izbit în mine pentru-a şti
Cât ar fi durerea de fierbinte
Pentru-acel pe care l-aş lovi

Am trecut prin toate totdeauna
Ne-nsemnat, mereu un suferind
Un vulcan, afară stins într-una
Înăuntru, însă, clocotind."

"Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi
Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu
Te depărtează şi mai mult de toate
Că depărtarea-apropie mereu"

[Strofă]
Eram doar un copil când citeam asta
Simțeam și suferința și năpasta
Și le rosteam adânc, ca un om mare
Ca pe-o rugăciune înainte de culcare
Îmi făceau bine când mi-era greu
Mi le amintesc acum de parcă le-aș fi scris tot eu
O Doamne, cât timp a trecut
De parcă 20 de ani am rămas mut
Visam să le cant, între timp le-am trăit
Toate de-odată, nu câte umpic
Și au zăcut în mine ca un urlet
Versuri tatuate, scrise pe suflet
Mă simt de parcă aș fi fost plecat din viață
Și m-am întors ca soarele într-o dimineață
Ca de la tată la fiu, în clipe grele
Îți ofer acum, cadou, bandajele mele

"Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi
Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu
Te depărtează şi mai mult de toate
Că depărtarea-apropie mereu"

Pace Virgil Carianopol!
Cam asta a fost
64847484