[Refren: Lexi Cali]
Am zis ceva, am zis ceva, ce-am promis, am făcut totdeauna
În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt
Am zis ceva, am zis ceva (Ce să fac?), ce-am promis, am făcut totdeauna
În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt
[Strofa 1: Caddillac]
(Anu', anu') Anu' e nou (Anu' e nou), problemele vechi (Probleme vechi)
Vorbele goale ajung în urechi (Încă ajung?)
Purtate de vânt (Purtate de vânt), vin ca jurământ (Vin ca jurământ)
Din gurile celor fără cuvânt (Fără cuvânt)
Vor show și parade, medalii și grade (Medalii și grade)
Da' nu au structură, au doar fațade (Au doar fațade)
Și nu banu' îi strâmbă pe verticală (Nu, nu, nu)
Banu' doar scoate-adevăr la iveală (Uite-i, uite-i)
Treaba-i nasoală, e-aproape o boală, ține-ți timpanu' departe de ei
Tot felu' de neasumați, o dată sunt lupi, o dată sunt miei
N-avem nemurire, n-a fost să fie (N-a fost să fie)
Dar ce lăsăm după noi poate să țină o veșnicie
[Refren: Lexi Cali]
Am zis ceva, am zis ceva, ce-am promis, am făcut totdeauna
În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt
Am zis ceva, am zis ceva (Ce să fac?), ce-am promis, am făcut totdeauna
În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt
[Strofa 2: Uzzi]
Cu tot ce țin (Nu e cu laudă), sunt elefant
În orice cameră (În orice cameră), nu sunt din faună
Am legământ, ei nu-nțeleg mult (Aha), cred că vrei să le iei ce nu sunt
Ce să vreau din ce ai tu, frație? Tu ești aici datorită mie
Și nu vreau ce nu merit vreodată (N-ai înțeles), a mea este dreaptă
Pentru ochi care știu cum să vadă principii de viață ce stau ca dovadă
Într-o Românie fără mândrie (Trr), lideri care sunt doar pe hoție (Suflet vândut)
Fără onoare, cu bani care nu dau și valoare (Hehe)
Adaptat, dar neschimbat, cuvântu' dat, e dat
Atunci când nu schimbi termeni pe ascuns, să lămurim un fapt
Ăștia ca mine sunt pe plus oricum
Noi am venit dezbrăcați și chiar plecăm la costum, yeah
[Refren: Lexi Cali]
Am zis ceva, am zis ceva, ce-am promis, am făcut totdeauna
În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt
Am zis ceva, am zis ceva (Ce să fac?), ce-am promis, am făcut totdeauna
În lumea asta fără de cuvânt, o să rămân eu așa cum sunt
[Strofa 3: Tata Vlad]
Nu suntem la fel, nu suntem la fel (Nu vom fi la fel)
Majoritatea cred că demnitatea e în portofel (Ca la bordel)
Cuvintele lor nu mai au greutate (S-s-s-sunt nevertebrate)
Zero virgulă, zero la sută loialitate (Băi, frate)
(Doi, patru) Multe sunt teatru (Doi, patru), pisoi se dau lei
(Doi, patru) Îi arde stomacu' (Doi, patru), onoarea-i doi lei
(Doi, patru) Lichele vând stele (Doi, patru), toți caută zei
În '24, oameni model? Tot noi, rămânem la fel (La fel)
Poate e dar, poate-i blestem (Cruce, Doamne)
Să faci ce promiți, e sportu' extrem (Nu e barem)
Să faci ce promiți nu e în trend (Noi anti-curent)
În cazu' nostru, oglinda reflectă oameni ce chiar se respectă