B.U.G. Mafia
În anii ce au trecut (Viața noastră)
[Refren: Tata Vlad, Uzzi & Caddillac]
Am fost peste tot (În anii ce-au trecut)
Am făcut ce-am vrut (În anii ce-au trecut)
Am rămas la fel (În anii ce-au trecut)
Tot aici, niciodată, n-am plecat niciodată
Am fost peste tot (În anii ce-au trecut)
Am făcut ce-am vrut (În anii ce-au trecut)
Am rămas la fel (În anii ce-au trecut)
Mafia ca la-nceput, pentru cine n-a știut

[Strofa 1: Caddillac & Tata Vlad]
Știu că meritam mult mai mult decât am avut
Știu că bulangii ne-au furat cât au putut
Însă știu că lumea vrea să asculte Mafia
D-aia sunt aici, și-o să fiu, băga-mi-aș pula
Pân' la ultima strigare (Yo), ultima suflare
Vin atunci când s-a stins lumina-n reflectoare
Frățioare, s-a lăsat cu ani grei
Atât cât s-a strâns, apasă pe umerii mei
Dar e de binе acum, tu să nu îți faci probleme
Toate câtе-au fost acum sunt fum și scrum
Pe drum n-ai cum să nu te întâlnești cu cineva
Care c-o mână să îți dea, iar cu cealaltă să-ți ia (Zi)
Asta nicidecum nu m-a oprit, m-a înrăit (Pentru că)
Târfele sunt târfe și vor fi pân' la sfârșit
Dar peste tot și toate, orice se va ivi
Rămân mereu aici să dau cu B.U.G
[Refren: Tata Vlad, Uzzi & Caddillac]
Am fost peste tot (În anii ce-au trecut)
Am făcut ce-am vrut (În anii ce-au trecut)
Am rămas la fel (În anii ce-au trecut)
Tot aici, niciodată, n-am plecat niciodată
Am fost peste tot (În anii ce-au trecut)
Am făcut ce-am vrut (În anii ce-au trecut)
Am rămas la fel (În anii ce-au trecut)
Mafia ca la-nceput, pentru cine n-a știut

[Strofa 2: Tata Vlad]
Sincer, am făcut colecție de versuri, întâmplări și povestiri printr-o convenție
Cu doi băieți am zis că tre' să fim tari, tari
Ca s-avem parte de viață bună și numere mari
Am strâns numere mari, ne-au plăcut, pula mea (Woo)
Pe țoalele pe care le-am purtat întotdeauna
Pe foi de vânzări, desigur și în mod cert
Un mare număr de fani să țipe la concert
Am fost și sunt colecționar de fani, îmi plac de tot felu'
Doar ei răspund când mă ridic să dau apelu'
Preferații mei sunt însă cei care apoi rămân la fel de supărați pe lume ca și noi
După cum ați înțeles în anii ce-au trecut, mi-am trăit visu'
Chiar dacă m-am confruntat de multe ori cu abisu'
Am cerut de la viață mai mult decât a oferit
Și-am știut s-o fut în gură ca să-mi dea ce mi-am dorit
[Refren: Tata Vlad, Uzzi & Caddillac]
Am fost peste tot (În anii ce-au trecut)
Am făcut ce-am vrut (În anii ce-au trecut)
Am rămas la fel (În anii ce-au trecut)
Tot aici, niciodată, n-am plecat niciodată
Am fost peste tot (În anii ce-au trecut)
Am făcut ce-am vrut (În anii ce-au trecut)
Am rămas la fel (În anii ce-au trecut)
Mafia ca la-nceput, pentru cine n-a știut

[Strofa 3: Uzzi]
Am început de mult să beau, să fut, să fur, să trag
Îmi pare rău, nu am nimic de regretat
A trecut atâta timp, da' îmi aduc aminte bine
De vremea când stăteam la coltu' străzii și cu cine (Yo)
Cu cine am umblat, cu cine am băut (Zi)
Cu cine am fumat, cu cine ne-am bătut (Ayy)
Tot ce-am făcut și pe unde am fost
La concerte pe mulți bani, pe la procese câțiva ani
N-am să uit niciodată că am dat la pușcărie
La băieții care știu mai bine ce-nseamnă timp, se știe
Sunt tot aici de la-nceput la fel
Și înainte să zici iar, s-a terminat, fii atent:
Dacă murim noi trei, dacă murim noi trei
O să-nviem de fiecare dată când apeși ''play'' (Ayy)
Pân-atunci îți mai zic ceva: (Woo)
Sunt Uzzi, băga-mi-aș pula-n mă-ta!
Mafia!