[Intro: Pacha Man]
Asta simt toți frații mei
Dragoste-n sufletul lor, din partea Domnului
Asta simt și frații tăi
Care au sufletul mort‚ de la cât rău au făcut
Asta simt toți frații mei
Dragoste-n sufletul lor‚ din partea Domnului
Asta simt și frații tăi
Care au sufletul mort‚ de la cât rău au făcut
[Strofa 1: Cedry2k]
N-am trăit în secolu-ntâi
Da-ncă aud ecoul vocii lui Iisus, vorbind de dragoste fraților Lui
2 milenii mai târziu, văd bancheri și politicieni
Împrăștiind frică și neîncredere-ntre cetățeni
2 milenii mai târziu‚ răsăritu-i cenușiu
Și eu mă simt ca un vizitiu, înscris la un raliu
Bat pariu, că multora vi se pare chiar hazliu
Că nu am ce cauta-n colivie‚ ca un scatiu
Pentru reforme, tre' eforturi enorme
Și nimeni nu le depune, dom’le
Decât formal, forțat cu totul de norme
Românii-s speriați de vorbe, speriați de bombe
Deviați de tot de contre, de la drumul lor, bre!
E evident, ca Turnul Londrei: UE și păpușile
Își pun mănușile, atunci când ne pun catusile
Se-nchid cuștile, și cu ce deschidem ușile
Când noi ne temem de ceilalți, dar și de noi înșine?
Frica te consumă, când aduni multă ranchiună-n căpățână
Vină se răzbună, în clipă oportună
Or să te supună pe te-miri-ce sumă
Când o să-ți impună cultură de mătrăgună-n țărână
Și luați masa-mpreună... Poftă bună, băi legumă!
[Refren: Pacha Man & Cedry2k]
Spuneți-mi: Dragoste sau Frică? (Boy)
Când doar iubirea te ridică (Boy)
Restul sunt vicii și te strică (Boy)
Mâini calde sau reci
Pâini coapte sau seci
Îmi spui, frate, ce-alegi dintre
Dragoste sau Frică? (Boy)
Când doar iubirea te ridică (Boy)
Restul sunt vicii și te strică (Boy)
Mâini calde sau reci
Pâini coapte sau seci
Îmi spui, frate, ce-alegi dintre
Dragoste sau Frică?
[Strofa 2: Sișu Tudor]
Iubirea e cea mai importantă din stările naturale
Da-i inhibată, cu tot felul de interfațe artificiale
Care simulează căldura, și razele de soare
Reflexia luminii de asfințit, pe luciul apei de mare
Te fac să te temi, că n-am putea trăi, dacă le stingem
Dar dincolo de ele, sunt stelele, pe care tre' să le atingem
Trebuie să renunțăm, la tot felul de instincte rudimentare
Care permit inamicului să ne controleze toate stările primare
Că totu-i dualist, vom salva iubirea din hăul ei hedonist
Și-o vom transforma-ntr-o armă-mpotriva lui Antichrist
Că afilierea pe baze noi e soluția
Dacă cineva spune că-ncălcăm legea, atunci schimbăm constituția!
[Refren: Pacha Man & Cedry2k]
Spuneți-mi: Dragoste sau Frică? (Boy)
Când doar iubirea te ridică (Boy)
Restul sunt vicii și te strică (Boy)
Mâini calde sau reci
Pâini coapte sau seci
Îmi spui, frate, ce-alegi dintre
Dragoste sau Frică? (Boy)
Când doar iubirea te ridică (Boy)
Restul sunt vicii și te strică (Boy)
Mâini calde sau reci
Pâini coapte sau seci
Îmi spui, frate, ce-alegi dintre
[Strofa 3: Dragonu AKA 47]
Dragoste sau frică? Aha, asta indică
Emoții complexe, la ambele sexe
Conștiința creștină, cu frică de Cel Care ne-a creat
Din dragoste universală, praf de stele și-a suflat
Ziditorul, și-a făcut omul
Decăderea somnul
Izgonirea din Eden, a vrut Domnul
Răul și cu binele, Liberul Arbitru
Libertatea ta morală, mântuirea, știi tu
În drum doar idoli din aur, bivoli
Secte, discipoli, te rog, fă un pivot
Masonii controlează mecanismul superstiției
Religii, Babilonul ne intră în tradiție!
Vechiul Testament: destul de coerent
Chivotul Legii, Decalogul, Ieșirea din Egipt
Legea Talionului și Moise
Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte
Noul Testament, se leagă prea perfect:
Legea iubirii, legile firii
Blândețea privirii, și noblețea gândirii
Vine din Nazaret, speranța omenirii:
Iisus Hristos, dragoste, frică, îndepărtare
Iisus Hristos, dragoste, frică, înstrăinare
Din Dumnezeu Tatăl, născut, nu făcut
Și a-nviat, cu moarte pe moarte călcând!
Brraa!
[Outro: Pacha Man]
Asta simt toți frații mei
Dragoste-n sufletul lor, din partea Domnului
Asta simt și frații tăi
Care au sufletul mort, de la cât rău au făcut
Asta simt toți frații mei
Dragoste-n sufletul lor, din partea Domnului
Asta simt și frații tăi
Care au sufletul mort, de la cât rău au făcut