[Strofa I]

O mie de traume toamna
O sută de mii de strofe
Pentru o sută de mii de stalkeri
Care privesc din grote
Zilnic le respir jegul
Zâmbetul lor e fals
Minciunile lor sunt reguli
Lângă visele lor dezastru
Sunetul lor de plastic
Pare că n-are slove
Și dacă te bagi în față
Înseamnă că ești de probă
Așa de rău sună totul
Ușor să devin nostalgic
Și s-o dau în Alzheimer gen
“Nu te voi uita vreodată”

[Strofa II]

Casă pe deal, femеie la geam, merеu n-are bani de mâncare
Băiatul plecat, când încearcă să fie serioasă, le știe pe toate (Zice)
Pasivitatea noastră legitimează analfabeți
Lumea fuge din țară, de frică și foame, la greu, de decenii întregi
La o mie de tone de aur
Femeia emite pretenții
Iluzia consumată rezultă realul emetic al vieții
Până când te minți?
Până când nu mai e stres
Dorințele tale devin realități și tu ești doar un munte de jeg
[Refren: Elianne]

Azi e ziua lui liberă, nu știe ce să facă
Bate în pereți ca un souvenir of sadness
E resale de presets în sipetul cu griji
Deschis doar noaptea când vine pe furiș

[Strofa III]

E un șarpe sub cearceaf, șopârle sub covor
Oriunde am fost am întâlnit doar turnători
Lumea asta arde în fiecare zi
Te-am așteptat mereu, e păcat că n-ai venit

[Strofa IV]

Wake and bake, non-stop, până s-a trezit
Se auzea cristal, n-a înțeles nimic
Trăiesc în totalitarism, dar mi-am dat seama prea târziu, mi se părea că parcă știu