Termenul de “real” are două înțelesuri primul se referă la muzică și versuri
Al doilea sens e mai mult ca un costum care mă face să par cool, ca să-ți spun ce să consumi
Vezi cum parcurg vocabularu-i un parkour sedimentat între naturi rudimentar și imatur
Nu e o mândrie să fii cel mai bun dintr-un grup de imbecili ești la fel de rău și tu
Se făcea că joacă bursă, bani imaginari nu aveau nicio sursă
Macbook-ul de la birou ca un fel de cursă, în care îți asumi că participi la o șustă
Ți-ai făcut viața mai bună dar de fapt tragi tare pe nimicuri și pe sume
E contraproductiv și neprofesional când lumea ia munca foarte personal

De ce minți? Ce ți-am făcut?
Vrei doar să-mi iei toul și nimic mai mult
E dezarmant să înțelegi cum dependențe ne definesc

Dependențe definesc existența, societatea-n sine creează dependența
M-au acuzat că îmi simulez demența dar au ajuns în locul in care-mi caută frecvența

Și ce greșit e să-i zici morală, se manifestă mai degrabă ca o boală mintală
O cultivi consumând și mergând la școală, sperând că tu ești ok într-o lume nasoală
Când sume separă lume, parcă-i poartă numele, nu fi un gogoman, mai degrabă spune-le
Ce e morala dacă nu umbra fină care te menține flasc la adăpost de orice vină?
Își spun artiști fiindcă au văzut că e loc să stea super confortabil lângă o artă mediocră
Ca o salamandră în redingotă, în capul ei răsună o sarabandă fără note
Mai sunt defapt niște resurse doar că oamenii caută soluții în produse
Și e doar ipocrizia care caută soluții, că în realitate e vorba doar de retardați și târfe