[Verse 1: Kazi Ploae]
În primul rând sunt om prin ce nu am
Cu americani sau fără e un adevărat trucat
La modul, e la modă orice alergie
Văd, prin, tine, ca o radiografie
Ar putea fi ceva clar
Fiindcă gândesc altruist ca un intestin perforat
Deci pariază live ca un sclav
Dragul meu, ăia nu sunt fluturii în stomac sunt viermi intestinali
Tot, 2 gânduri îmi vine să mor
Și când luminile se sting nu-mi vine să dorm
Poate nu știai, însă noi formăm elita
Și din ea nu face parte nici Dorel și nici Mitică
E o problemă minoră, Dumnezeul tău biblic
Nu știai, medicamentul face boala să existe
Deci tu ești cel mai bun exemplu
De tine au avut grijă și ai tăi și restul
Ipocrit ca Hippocrate
România-i un maidan plin de cobai și de primate
Astfel, am pregătit terenul
Însă sângele mi-a putrezit de la prea multe nurofenuri
Ai copii de crescute dă-le rație
Aduți aminte, muzica nu-i o combinație
Vezi-ți de treabă și reține
E treaba ta să spui ce vrei și să nu conteze pentru nimeni
[Verse 2: Omu Gnom]
Fără detalii
Înghesuite, putred ca-n lagărele lui Stalin
Trist, scris cristalin, opresc timpul și îndoi foaia
Ca Dali instinct dinstinct ca animalic
Sadistic canibalic
Nu știu unde ajung dar mă apropi
Mă piș pe orice test ca la antidopic
E ironic tot, e vrăjeală, o nație condusă
De porci obsedată de carnea de porc, ce prăjeală
Războiul merge bine ca la cidru
Se presupune că-i mult sânge da' nu se arată în lume ca la ciclu
Pacea nu se ascunde sub munți de gloanțe, e cert
Nu mai cred, sunt convins că-i vina mea că încă mai cred
Salvatori, nu știu dacă mai apare vreunul
Iar șansele să facă oamenii ceva sunt egale cu nu
Toți îți vor binele, dar
Te bagă în seamă odată pe an, de ziua ta, iar tu mori cu zilele
Nici o stângăcie ca la C.E.D.O
Te droghezi cu prenadez și vrei să te prinzi ca aracetul
Rap-ul e materia mea
Eu rămân la catedră, tu stai în banca ta
Toți se dau cei mai originali până încep să apară rimele
Nu știu nici să copieze măcar, ca paronimele
Livrăm materiale deștepte pentru minți deschise
Într-o lume analfabetă plină de legi nescrise
[Verse 3: Kazi Ploae]
Era un copil sărac, visa tăcut la imposibil
Adormea pregătindu-și răspunsuri la interviu
În viața reală nu era bun de nimic
Visa că era om mare dar era atât de mic
Sunt consolat constant cu iluzii și minciuni
Că toți din jurul lui nu găsea nimic mai bun
Cu fete nu știa să vorbească și mai clar
Colegii lui mai mari erau convinși că-i poponar
Ce spui nu ai până ce devii ce spui
Își repeta că-n rândul lumii nu o să fie rândul lui
Însă privirea și-o purta tot în pământ
Că ochii lui urlau tot ce ascundea în gând
Ochi pentru ochi, Fixodent pentru dinte
Român fiind, succesul altuia te-nțeapă ca un pinten
Lux, sărac te simiți bine cu bani
Dar fără ei nu intri în peisaj ca un cameraman
Băiatul meu era pe ducă în sensul că
Iubea și el ploaia dar privea cum se usucă
A încercat să înregistreze niște piese
Dar nu-i iese că genetic provenea din niște bestii
Și își ura tatăl la fel cum o iubea pe mamă
Că-i părăsise în locul lui se instalează teama
Și nebăgat în seamă adormea frumos
Și se întorcea pe jos într-un apartament sărăcăcios
Visul lui era să fie auzit
N-avea pic de talent în consecință scria poezii
Știa mai bine ce contează, ce-i lumesc
Știa că-i, tipic românesc, să spui tipic românesc
Și atunci a înțeles că era vorba despre el
Cu mintea ca o insignă, mort
Ca oamenii din portofel
Era un copil sărac, visat, timid ca la început
Și s-a îngrozit de el când s-a văzut în clip pe Tube