Keed
O Doamne ai milă
[Intro: Super ED]
Ooh, hei, ooh, ooh-ooh-ooh, hei

[Refren: Super ED]
Ayy, ayy, ayy
Am ajuns acolo sus cu băieții mei
Acolo unde se nasc alte idei-ei-ei-ei
Acolo unde privim în ochi Dumnezei
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet, pentru aproapele meu
Ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
Ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet, pentru aproapele meu

[Strofa 1: NOSFE]
Dacă ăsta e un vis, trezește-mă, te rog, Doamne
Îți mulțumesc prea rar și prea des mă rog
Lumea asta face atât de multă gălăgie încât nu-mi aud gândurile
Nu mai simt să-mi scriu rândurile
Cum simțeam când eram la început
Ha, a trecut, atât de mult
13 ani n-au fost de-ajuns? Sunt rupt (Sunt rupt)
Că eu încă mă mai lupt
Degeaba ești poet în lumea asta de pseudo
În care Eminescu face câte o sută și ceva de Euro
Zero o să devină zeuro
Și Leul zeul în RO
Ai milă de mine, iartă-mi păcatele (Iartă)
Altfel banii or să mă calce cu ciocatele (Nu vreau)
Copiii o să viseze ciocolatele (Nu vreau)
Nu-s astea visele mele, sunt altele
[Refren: Super ED]
Ayy, ayy, ayy
Am ajuns acolo sus cu băieții mei
Acolo unde se nasc alte idei-ei-ei-ei
Acolo unde privim în ochi Dumnezei
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet, pentru aproapele meu
Ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
Ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet, pentru aproapele meu

[Strofa 2: Killa Fonic]
Doamne, nu mi-e frică, nu mai sunt mic
Corbii n-o să-mi dea cu ciocu-n cap, strig
Cartieru' nu îți simte lipsa dacă pici, știi
D-aia tre' să trag tare s-ajung cât mai sus și
Mama întotdeauna mi-a zis să nu fiu un laș, mă
Să fiu cine sunt și simt că nu există panică
Și nu există o dată când am picat în genunchi
Mai bine mor în picioare, mai bine, Doamne, mă duci
Acolo la Tine în Ceruri, unde nu te bați cu lupii
Acolo la mine problemele sunt groupie
Poți să numeri o mie de glugi, fără dubii
Raiul nu ne poate iubi, dar suntem necesari, știi
Am mili, am mili-milioane de lupi
Și frații-s de aur, O Doamne cum rup
Iartă-le păcatele, au primit doctrine
Că suntem săraci, noi n-avem nicio vină
[Refren: Super ED]
Ooh, hei, ooh-ooh-ooh
Ayy, ayy, ayy
Am ajuns acolo sus cu băieții mei
Acolo unde se nasc alte idei-ei-ei-ei
Acolo unde privim în ochi Dumnezei
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet, pentru aproapele meu
Ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
Ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet, pentru aproapele meu

[Strofa 3: Keed]
Și trag atât de tare că-mi vine să vomit
O Doamne, îți mulțumesc că nu m-ai oprit
Bunicu' Magic mi-a zis: „Asta-i o stare de spirit”
Și din puțin cinic, am devenit perfect RIP
Eram neliniștit, tânăr, păcate fără număr
La un moment dat mi-am luat grade pe umăr
Dar mi-am revenit rapid și m-am regăsit ca-n filme
Când am reîntâlnit copilul din mine
Să mă ierți, Doamne, că nu mă rog în biserici
La sfinți pictați în icoane clar iluminați de sfetnici
Deci cunosc clerici, plini de predici, dar face bine
Să pot să vorbesc direct cu Tine
O Doamne ai milă, de dușmanii mei
Că nu știu ce fac, ei nu știu ce vor, Tu fii blând cu ei
Sunt pierduți ca arta, nu sunt ei ca Maca
Binecuvântează-le soarta și binecuvântează-mi Șatra (Amin)
[Outro: Keed]
Ai milă, ai milă (Amin)
Ai milă, ai milă
Ai milă, ai milă, ai milă, ai milă, ai milă
Ah